Top 3 seriale reușite pe care să le urmărești în timpul liber

Timpul liber este din ce în ce mai scurt, raportând situația la zilele noastre. Chiar și așa, trebuie să profităm de el cum putem mai bine, astfel dacă după programul de odihnă ne mai rămâne ceva timp, cel mai relaxant mod de a petrece timpul este în fața televizorului privind un serial bun care te ține în suspans și din care poți învăța ceva.

Quantico – Un serial care merită urmărit, ce pornește de la premisa „nimeni nu știe pe nimeni”. Suspansul este cheia acestui serial, nu poți anticipa finalul sezonul, lucru ce te va ține lipit de ecran. Cum recent lumea se confruntă cu o serie de atentate teroriste, serialul conturează foarte bine această temă a terorismului în raport cu eforturile FBI-ului de a salva lumea de aceste acțiuni.
Ei bine, deși s-a terminat primul sezon, având 22 de episoade, Quantico a reînceput la sfârșitul lunii septembrie și puteți urmări un incendiar sezon doi.

Lie To Me – Psihologia minciunii, sau mai exact detectarea adevărului folosind expresiile faciale, poziția și unele acțiuni involuntare ale corpului.
Dr. Cal Lightman, personajul principal care rezolvă o mulțime de cazuri ajutându-se de talentul său de a analiza limbajul corpului și microexpresiile.
Deși serialul a ajuns de mult la final, pentru cei ce nu l-ați urmărit, este o recomandare bună. Un serial cu de toate și din care cu siguranță ai ceva de învățat.

Dexter – Îl are ca personaj principal pe Dexter Morgan, de profesie legist pentru Departamentul de Poliție Metropolitană din Miami și criminal în serie în timpul liber.
Dexter ucide doar criminali. Harry, tatăl său adoptiv îl instruiește pe Dexter cum să interacționeze cu oamneii deoarece este psihopat de la uciderea mamei sale. Calitățile lui Dexter precum generozitatea, reușesc să înlăture orice suspiciune în legătură cu crimele comise.
Serialul s-a finalizat acum mult timp, însă dacă l-ați ratat, cu siguranță merită vizionat.

Lasă un răspuns